După câteva zile în care muritorii au încercat să se îmbete cu apă rece, a venit vremea să încărcăm numeric şi consistent paginile analfebete ale vieţii… Astfel, m-am hotărât să o iau la pas prin bucile noastre dâmboviţene în speranţa că voi găsi ceva care să mă încânte…

La primul popas am surprins o domnişoară care ăşi lega şiretul de la sandaua dreapta, oricum în stânga purta papuci. Mi-am pus mâinile în buzunare şi m-am holbat la curul ei cu pasiunea unui leu care adulmecă o halcă de carne bine consolidată din temelie până la mansardă, de unde puteai vedea fascinant priveliştea acvatică, stând picior peste picior în unul din cele două balcoane închise cu termopan. Aceasta incoerenta care incerca sa se coerentizeze prin miscarile agere dar în acelaşi timp delicate mă faceau vulnerabil. am înghiţit în sec şi am plecat mai departe. Un domn nu pune niciodată mâna neîntrebat… iar eu nu am întrebat pentru că lângă ea stătea o gorilă care sorbea dâmboviţa, poate de ruşine sau poate că îi era frică de mine, sau din pudism… cine ştie! Ideea e că eu nu am vrut să risc… Sunt prea tânăr să mor!

În faţa blocului meu, o seniorita bronzată la neonul albastru filtrat prin furoul de noapte mă aştepta. Nu o cunoaştem dar curul ei mă dorea,parcă… desigur a fost o iluzie… Eu, nu am invitat-o sus…

Această incoerenţă analfabetă a vieţii mele mă trimite înapoi de unde am venit…

în cur!

voi rămâne o bucă până la următoare modificări instantanee!!!!!

vă pup pe buci!

Posted in: A doua bucă | Comments(0) | July 2007

L-am văzut pe artistul meu actor la metrou într-o zi. Am scris despre el cândva. Personajul creat de mine era sublim. În realitate ăla cu chitara de la metrou e un cur. Dar nu stătea pe el să nu se strice, să nu se împuta nimic în el. Aş putea să vorbesc despre altceva dar prefer aici să evadez în cururi. Ce este un cur? De ce un cur? Sunt întrebări pe care orice cârnat le primeşte la angajare.

Allianz Victoriei. Eu, la costum, răspund:

“Dumnezeu când l-a creat pe om i-a dat aspectul unei găuri spunându-i că acesta este cel mai de
preţ dar pe care îl are pentru acesta. Omul nu a fost mulţumit şi Dumnezeu l-a pedepsit dându-i
doua buci, una la dreapta lui şi una la stânga lui. Omul a fost acum nemulţumit de pedeapsa prea aspră. Însă era prea târziu. Dumnezeu s-a mâniat mai tare şi i-a mai dat un cur de cărat în spate: femeia. Omul dintr-o dată era fericit. S-a şi oferit să muşte din măr. Îi era foame. Aşa a început de fapt lumea, lumea cururilor. Cele două cururi, dând din cele patru buci, s-au înmultit şi au împânzit pămantul de cururi.”

“Răspuns nesatisfăcător. Treci la treabă.”

Şi dacă nici Nichita nu scria când era beat, atunci îmi sacrific circular toţi moştenitorii pe apa chiuvetei. Vreau în schimb să ascult o conversaţie care mă aruncă într-o ceaţă obscură între un cur cu un falus în fata de 14 ani şi alt cur cu încă o gaură în plus, de 13 ani.

“Hai făh, de ce nu vii la biserică?”
“N-auzi să mă laşi?”
“Hai, făh, în gâtul mătii!”
“N-auzi măi să mă laşi.”

Ea ii trage un pumn în piept. Degeaba. El nu l-a auzit pe Dumnezeu. Dumnezeu e în el. Dumnezeu. E blasfemie să crezi ca el e curul suprem. Du-te la biserică. Du-te.

Posted in: A treia bucă | Comments(0) | March 2007

Eram tânăr. Aveam doar douăzeci şi ceva de anişori. Nimeni nu ar fi crezut că e timpul să devin om mare. Dar eu m-am încăpăţânat şi am zis că nu e aşa. De, orgoliul meu de leu nu îmi dădeau pace.

Atunci, cică iubeam un cur mare, plin de onduleuri şi de celulită dar un cur care atunci când se apuca de treabă te rupea, făcea din tine neom. Îmi plăcea şi îmi plăceau şi nebuniile schizofrenice care îmi dădeau târcoale în fiecare noapte. Parcă aş fi fost un gigolo. NU puteam să dorm fără să nu îi spun curului meu că îl iubesc, fără să îi spun curului de lângă mine ce frumos e, deşi mă dezgusta.

Între timp am părăsit curul ală mare şi mi-am jurat că nu o să mai am de-a face cu aşa ceva vreodată, drept urmare în noaptea asta am un cur mic şi tare care mă va face să îmi pierd minţile… ha ha … ofticaţi-vă voi toţi cei care aveţi un cur imens lângă voi…

În vremurile acelea am hotărât să nu mai iubesc cururi grase şi minore

cu dragă noapte vă doresc bani şi buci unsuroase

Posted in: A doua bucă | Comments(0) | March 2007

a început a fost o despărţire şi am lăsat un testament cu lacrimi dar mi-au furat din foi post-mortem

inimă amputată, cuvinte ce tac, himere, “mi-e bine”, paşi ce plutesc câteodată spre tăcere şi apoi mor unde le e locul
amintiri despre droguri despre inexistentele fantome despre mine rupându-mi teama de-a tace
despre fiinţa banală preocupată de sine despre o noapte cu stele şi flăcări nocturne
despre zei nebuni ce mai cred în talente sau în fapte răvăşite pe muntele sacru
antidot naşterii, iubire ce nu contează, prieteni, himere, copil fără teamă pierdut spre împăcare
resemnări huligani barbari autopsie aberaţii infantililitate
şi multe altele răsună în timpanele arse de căldura insuportabilă a mobilei vechi Read the rest of this entry »

Posted in: A doua bucă | Comments(0) | March 2007

În strânsă legătură cu ceea ce înseamnă conceptul de turmă, site-urile literare au fost invadate de pseudopoeţi, care în iluzia poetică pe care o trăiesc, scriu despre flori, îngeraşi şi alte dulcegării de duzină. În stil fabulist am încercat să personific vieţuitoarele din jurul nostru şi să fac o descriere a inegalabilei fantezii care se derulează ca nişte framuri bine lucrate. Astfel, albinuţa, trezită de dimineaţă cu urdori la ochi, pleacă la muncă, ca orice fiinţă care se respectă. Cu diplomatul în spate începe să umble din uşă în uşă, ciocănind, zbierând, sperând că măcar un client îi va deschide. Dacă are noroc, atunci, se apucă de polenizat şi polenizează toată ziua. Vorba proverbului: nu da cioara din mână pe vrabia de pe gard. Astfel, cred că am descris fenomenul literar care e la modă pe site-urile literare. Ca orice pseudopoet care se respectă, personajele, de asemenea, pseudoliterare, se străduie din răsputeri să atragă atenţia. Titluri şoc, comentarii făcute de prieteni şi aşa mai departe. Prinşi în visul lor confundă literatura cu dejecţiile suprasentimentaliste.
Conceptul de turmă se dezvoltă din ce în ce mai mult şi când afirm acest lucru nu mă gândesc doar la cei care, în căutarea unui nume, sau de fapt, în goana de a fi în centrul atenţiei, scot marfă de comerţ, ci şi la aceia care mimează stiluri, care fură din concepte vechi, având impresia că spun ceva nou, că sunt altfel decât înaintaşii lor, chiar dacă au aceleaşi idei. Aceasta este iluzia poetică a pseudopoeţilor.
Suprasentimentalismul e din ce în ce mai popularizat datorită acelor oameni care cică iubesc şi care simt nevoia să îşi descarce sufletul în pseudocreeaţii literare. Ceea ce mă deranjează cel mai mult e faptul că aceşti pseudopoeţi au pretenţii de recunoaştere. Nu am ceva personal cu cei care scriu dintro nevoie interioară, care vor să îşi descarce sufletul, asta ca să nu fiu înţeles greşit. Atâta timp cât aceştia stau liniştiţi şi-şi recunosc limitele e ok. Nu am şi nu o să am niciodată ceva cu aceşti oameni, pe care sincer, îi consider plini de forţă şi tărie.
Mă deranjează ipocrizia. Vorbele goale aruncate pentru încă un comentariu şi încă unul şi încă unul, totul doar pentru a ajunge la fierbinţi. Şi acum vin şi mă întreb: de ce sunt încurajaţi astfel de pseudopoeţi să scrie? De ce sunt lăsaţi să se scalde în propria vomă? De ce nimeni nu are tupeu să le spună că sunt nimicuri literare?
Încotro poezia? Dacă vom continua să promovăm astfel de specimene pe toate site-urile literare atunci poezia va fi teleportată cu 100 de ani în urmă. Şi toată munca de până acum……!!!!!!!!!!!!????

Posted in: A doua bucă | Comments(1) | March 2007

haide draga!

vin iubita… ramane doar sa scriu ceva, sa fac un dus si sa imi leg martisorul de buca. sau cam de unde ai vrea tu?

Inca o noapte lunga, sau nici macar atat. O noapte care ma face sa ma dezbrac si sa ma imbrac maine dimineata. Pijamalele nu sunt decat resturi de amintiri aruncate peste imponderabilitatile fiintei umane. Ne imbracam si ne dezbracam de cate ori avem ocazia intro zi iar apoi in alta zi o luam de la capat. Nimic din ce pare nu e cum pare a fi. Unsimplu gest sau poate un tic verbal ca o religie… opa… asta era dintro piesa de teatru. Poate nu ar trebui sa o folosesc. Dar de ce? Curul are dreptul sa pleagieze cururi, eu de ce nu as avea dreptul sa omor un vis.

Visul omenirii! Lacomia… depravarea. toate sunt resturi de vietati interstelare.

Acum cateva zile m-am urcat in 282 de la Piata Dorobanti in drum spre Gara. La a doua statie s-a suit un mosneag care injura dictatura care conduce ratbul. Soferii astia domnule sunt ceva de speriat. Ca uita-te cum a ajuns tara asta, pensionarii… pana aici nimic banal… Si uite domnule cine conduce tara. Basescu! Ce nume are si asta. Suna mai bine Ceausescu, Nicolae Ceasescu. Si domnul cu pricina a mai avut un mesaj si pentru domnul presedinte. Sa fie pace in lume. El stia de ce omoara americanii dar stia si de ce mor pensionarii de foame.

Oameni ca ei ne trebuiesc. Oameni care stiu sa aprecieze curul si sa nege o basina. Curul este arta, basina e o dejectie nefolositoare.

Pe maine noapte, dragii mei!

Sa fumati bine!

Posted in: A doua bucă | Comments(0) | February 2007

“Cat mai stai iubito?”
“Nu mai stau. Îmi tai unghiile şi mă culc.”
O replica spusă cu curul? Nu, nicidecum. Eu îmi apreciez iubita tocmai pentru replici de genul ăsta. Acum chiar îşi taie unghiile. Sper sa se culce. Şi eu ma voi culca cu ea. Vom adormi îmbrăţişaţi dar ne vom trezi fiecare in braţele propriilor vise. Eu nu ştiu ce visează ea, ea nu ştie ce visez eu, dar ne dam cu presupusul fiecare despre fiecare. Suntem paranormali. Ştiu, vei spune ca nu suntem şi ma vei acuza ca nu mă ţin de promisiuni. Şi ce dacă? Nici tu nu te ţii şi nici ea. A terminat de taiat prea preţioasele unghii şi acum se uita la televizor culcată pe buca stânga. Cică mai fumează o ţigară şi gata, se culca… … Colac peste pupăza, se agită şi Măruţa pe TVR2.

“Uita ba, aicea vot prin SMS. Tarif normal.”

Ea are mereu dreptate şi eu sunt deacod cu ea. Cum aş putea. Ce bine ca e, ce mirare ca mai sunt. Şi mai spun unii ca bărbaţii nu sunt rezistenţi la durere. Pai la cate înduram noi, cum poţi spune ca nu suntem rezistenţi? Noroc cu Mircea Radu Bre care ne mai scapa de cicaleli. Nu ştiu cum se face dar când apare el pe ecrane, subit, se face linişte în casă.

“Linişte!”
“Da iubita. Am tacut.”

Şşşşt…
Şi nu uita: suntem amândoi foarte deştepţi şi foarte frumo…
“Gata iubita, am terminat.”

Posted in: Prima bucă | Comments(1) | February 2007

Noaptea mă trezesc des. Îmi caut portofelul şi întotdeauna observ că e gol. Curul meu nu mă mai suportă. Vrea să iau atitudine. Dar aşa ceva e de neconceput. Eu? Eu, care mi-am tocit bucile pe scările facultăţilor refuzând cu vehemenţă să intru la examene din motive întemeiate, bineînţeles. Am încercat tot ce îmi stătea în putinţă să cresc socialul bucal care ne înconjoară.

Au trecut anii şi nimic nu s-a schimbat. Acelaşi spaţiu bucolic, dacă aş spune mioritic ar fi prea banal. De fapt, cu integrarea bucilor în UE, transhumanţa a devenit un serviciu de lux oferit oilor. Din noaptea asta voi începe să devorez buci.

V-aţi întrebat vreodată de ce Bucureşti seamă mult cu un cur. Dacă privim onduleurile pe care le face dâmboviţa vom reuşi trasa celulita de pe curul unei domnişoare, a se citi fată mare, care aşteaptă pe la uşile neînsemnate ale editorilor de buci. În limbajul popular Bucureştiul mai e numit şi bucale. Deci, ca să citim nenumăraţii de clasici în viaţă, capitala noastră nu e decât un mare cur în care ne băgăm în fiecare dimineaţă muncile, drumurile, tramvaiele, sentimentele, deşeurile, glumele şi ceea ce doar şi mai mult… arta. Arta curului ar putea deveni în viitorul apropiat un curent literar sau o mişcare stradală sau pur şi simplu un mod de viaţă.

Când luminile se sting, curul se strânge ca întro faşă şi se pregăteşte să geamă vise pentru toţi capitaliştii, numiţi aşa datorită vieţii în capitală.

Singura bucă pe care o voi devora în noaptea asta e a mea. E timpul să înceapă revoluţia dar va pleca de la mine. Cu curul gol voi lăsa miresele nopţilor albe să mă plesnească peste buci, până se vor înroşi bine şi apoi le voi permite să pupe până îmi vor albi curul.

De mâine voi avea un cur de nou născut!

vă las, pe mâine noapte!

Posted in: A doua bucă | Comments(1) | February 2007

Dincolo de pod au apărut canibalii. Aceştia sunt pregătiţi să prindă orice nimic şi să îl facă hârtie de ziar. Din întâmplare trecea un cur, iar cur-ul a decis să vorbească. “M-am săturat de comunism şi de libelule negre. De mâine aş vrea ca toată suflarea omenească să mă ridice în slăvi şi să-mi facă statuie” Cur-ul abera dar o dată cu el abera şi fiinţa umană, dar în toată nebunia asta de cuvinte şi de expresii fără sens, în această incoerentă incoerenţă transpusă într-o coerenţă postmodernistă, Cur-ul apărea ca un GURU. Acel guru fără de care nimeni nu poate trăi.

Cur-ul, acest personaj fantastic din romanul numim www.cururi.net, a început să manifeste împotriva moravurilor şi a falselor pudisme. A spus lumii că “Băgău” e doar o carte, care dincolo de cuvintele vulgare nu spune nimic. Şochează şi atât. Iar drept urmare, USR s-a hotârât să îi dea premii multe.

Cu ce e cur-ul mai vulgar decât furtul? Asta că să interpretăm puţin vorbele lui Andrei Gheorghe.

Cur-ul nu e decât o expresie care ar trebui să ne scape de explicaţii inutile… ţinând cont de faptul că acest cuvânt nu e obsen şi mai ales nu e vulgar…

Când te întreabă cineva ce faci tu vei răspunde:”Curu’ meu!” Asemănarea nu cu originalul nu e întâmplătoare. În felul ăsta nu există discriminări sexuale. Cur au şi femeile şi bărbaţii… Scurt pe doi… adică scurt pe buci…

în curând se va lansa postul de radio, singurul post de radio din românia, dedicat curului. www.radio.cururi.net

şi după atâtea învăţături căpătate stau şi mă întreb. dacă ceva din ce e poate fi adevărat sau dacă e real… sau poate… nimic nu e ceea ce pare a fi…

păcat că RNC-ul e ceea ce pare

dragi tovărăşi curul meu vă salută şi mai duceţi-vă în curul meu de bucişti

Posted in: A doua bucă | Comments(0) | February 2007

Este 1:44 şi m-am hotărât să vorbesc. Gândeşte liber ar spune unii. Băşeşti şi câştigi ar spune alţii. Ăsta nu este un loc al bunelor maniere şi nici al bunelor moravuri. Aici iţi poţi infige liniştit ghiarele în carnea fragedă de pe proţapul în care stă atârnat cel mai bun prieten. Şi ce dacă? Tu doar îţi iubeşti prietenii. Şi ei te iubesc pe tine. Vă veţi devora din dragoste… intelectual vorbind, şi vă veţi trata cu curul. Şi ce dacă?

Curul este locul unde poate ajunge inteligenţa umana şi dacă somnul raţiunii naşte monştri atunci adormirea forţată a celor două emisfere fesale poate duce la mai mult decât o constipare cronică? Şi uite prima asemanare dintre cur şi creier: ambele au două emisfere. Dacă la creier nu prea ştim bine cu ce se ocupă, întrebuinţarile feselor (cunoscute şi ca buci) nu pot fi limitate decât de imaginaţia fiecăruia. Şi slavă domnului, am cunoscut oameni cu o imaginaţie foarte bogată. De multe ori mă întreb la ce naiba există imaginaţia? Este doar un loc de refulare, de camuflare a eului, un loc de care ne putem lipsi. De ce nu ne putem arata aşa cum suntem, cu mizeriile şi cu părţile noastre frumoase. De ce suntem aşa de falşi încât să ne ascundem dupa niste aparenţe în care nici noi nu credem? De ce a fost omorăt din faşă deţinătorul de drept al cururilor, şi anume www.cururi.ro. L-am facut link pentru că fratele meu exista. E cu mine şi nu garantez că nu îmi dictează chiar el aceste rânduri. Exact, şi eu sunt un cur. De fapt, sunt o jumătate de cur punct net şi aceasta este povestea mea. Acesta este jurnalul unei jumătăţi, prima jumatate care are puterea sa vorbească liber. Eu sunt buca dreaptă. Voi scrie aici pentru ca stiu că nimeni nu mă poate opri. Şi ce dacă nu ne vor da niciodata domeniul. Cu atât mai bine, pentru ca noi vom continua să strângem semnături. Vom strânge semnături şi vom strânge din buci pentru a face această comunitate să trăiască. Vom face pe dracu-n patru pentru a avea un loc în care să ne simţim cu adevarat liberi. Acum am ajuns la capăt de drum şi la inceput de aventură. Vei invăţa cu timpul că a fi parte de cur este cel mai intim sentiment, este ceea ce ne ne ţine împreună. Am obosit şi trebuie sa reiau textul pentru a pune diacritice. Stau şi mă gândesc la o metodă inteligentă să închei. N-o găsesc aşa că te rog, găseşte o secunda şi semnează petiţia. E cel mai bun lucru pe care îl poţi face.

Data viitoare vom vorbi despre ce este cururi.net.

Şi nu uita: suntem amândoi foarte deştepţi şi foarte frumoşi.

Posted in: Prima bucă | Comments(0) | February 2007